Jurnalul unui anonim

"Omul este el însuși cel mai puțin atunci 
Când vorbește în propria sa persoană.  
Dă-i o masca, iar el vă va spune adevărul." 

                                *** Franturi de jurnal ****



Adevarul, si doar adevarul, doresc a-ti spune asta-noapte,
La pragul ce separa doua lumi: sfarsitul unei zile de primavara;
Nasterea alteia. Da, ai ghicit: prea scurtul miez de noapte. Dar pentru asta,
Da-mi voie, indragita mea iubire, sa-ncerc si eu a-mi pune masca.

Esti vesnic a mea muza in aceste vesnic prea putine randuri,
Fasii ale sufletului meu, scrise cu sudoarea lui, pentru tine.
Sunt precum simplele coli de hartie, ce le-am insemnat cu ardoarea inimii,
Unele mai mult mazgalite si mototolite, dar pe care niciodata nu le vei arunca!
In mintea mea ursuza si confuza, tu esti lumina nepieritoare,
Esti calauza simtamintelor, esti strajerul meu neobosit in orisicare gand.

Nascuta dintr-o simpla scanteie, ca dragostea la prima vedere,
Hranita continuu cu jaratec,  iubirea creste pe zi ce trece tot mai mult,
Mai mult, pana incepe sa arda, si arde
Din ce in ce mai puternic incat, inevitabil se va arde.
Inecata in fum,scrum si taciuni, si renascand din propria-i cenusa,
Ca multele certuri cu final nefericit, dar si dulcea impacare,
Inima mea isi reia ciclul precum legenda pasarii Phoenix,

De cand ai aparut tu in viata mea.

 
Sentimente, dor, sarutari si multe imbratisari,
Zambete si amor, iar randurile, fara inceput si sfarsit;
Cuvintele, dragele mele, ele-mi sunt averea.
Asta e viata mea , de cand te afli tu in ea! 
Nopti tarzii si fierbinti, zile perfecte impreuna,
Doar noi stim cum le-am dat fiinta. 

O iubire pura, dar salbatica, faurita cu atata usurinta, 
Si pe zi ce trece arde tot mai tare. 
Nu credeam sa-nvat a mai iubi vreodata,
Dar tu, ai reusit , fara sa-ti dai seama,
Ceea ce eu nu mai credeam posibil.
Oh, dragoste, cu adevarat esti izvorul,
Care nu va seca niciodata! 

P.S.

Doua cuvinte, si sunt al tau pentru vecie!

Atat mai am sa-ti spun, in acest miez de noapte.

Mai am doar doua cuvinte ce-mi stau pe buze;

Cuvinte ce-au asteptat parca eternitatea ca sa fie spuse,

Si pentru asta, as vrea sa le cer mii de scuze.

Sunt cuvinte ce le-ai ghici cu usurinta,

Dar eu voi face tot ce-mi sta in putinta,

Sa ti le rostesc iubito, cu toata daruirea

Caci doar atunci cand iti intalnesc privirea,

Vor intr-una sa fie primele ce ies pe gura,

Acesta le e complotul, cel de mare anvergura.

Si tot se zbat sa-ti fie repetate mereu si mereu,

Pictate in culori in trup si suflet, invidiind si-un curcubeu!

                ****     ***    ****

De vei dori a da vina pe cineva,  te rog,

Nu da vina pe ele, caci le-am simtit ca pe un drog,

Nu da vina pe gura, pentru cat de tacuta a fost,

Ca le-a pastrat atata timp doar pentru ea,  fara rost.

Dar mai ales, sa nu indraznesti sa dai vina pe inima,

Caci ea a vrut dintotdeauna, sa ti le spuna prima!

Da vina pe mine, pentru toate acele nopti,

Nopti pline de sarutari, pline de pasiune,

De dragoste,si de nepretuita fericire;
In care as fi vrut sa-ti zic, sub privirile Lunii,

Si a taciturnelor stele:  cat esti de minunata;

Ca sunt complet, pe veci, si iremediabil,

Indragostit, de tine!

                                                Post  Scriptum