marți, 26 iulie 2011

Dor de noi

     A trecut atata timp, atatia ani, atatea anotimpuri ... te-ai schimbat atat de mult, atat la fizic cat si psihic. Esti cu totul alta persoana. Dar ochii, da, ochii au ramas la fel...  acei ochi blanzi si fermecatori, ce parca ieri ma priveau intaia oara, topindu-ma pana la oase. Singurul lucru care nu s-a schimbat la tine sunt ochii. Se spune ca ochii care nu se vad, se uita. Ei bine... TU esti singura exceptie! Insa, doar ochii i-am recunoscut.. si atat.  Tu, cea care ai fost odata,  nu mai erai. Daca nu auzeam numele tau, nu te-as fi recunoscut...
     Ne-am cunoscut in anii de liceu, intr-o frumoasa seara de mai. Eu eram cu doua luni mai in varsta ca tine. Locuiam pe aceeasi strada si mergeam la acelasi liceu, pe acelasi drum ... ce vremuri :). Mergeam impreuna la scoala, ne sarutam pe ascuns si ce ne mai strangeam in brate....  Imi scriai poezii, dar nu mi le citeai in fata, nu... nu aveai curaj, ci ma puneai sa le citesc doar atunci cand nu erai  prin preajma. Eu iti dadeam file din jurnal, punand aceeasi conditie. :) Radeam impreuna, amintindu-mi o strofa dintr-o poezie de-a ta, iar tu te faceai asa rosie, in timp ce inimile ne bateau din ce in ce mai des. Era prea frumos, eram copii, era ceva diferit, dar era superb.
     V-ati astepta sa spun c-a fost a mea.. Ei bine, a fost... As fi vrut sa va spun ca e si acum, dar n-a fost asa! Tu a trebuit sa pleci... si ai plecat, departe.  Nu ai avut incotro, iar eu nu am avut ce face... Si nu ne-am mai vazut...Nici nu mai stiu de atunci cat timp a trecut.... Iar apoi, cand ai decis sa te intorci, eu nu mai eram acolo.  Ma mutasem intre timp... Vedeti voi, viata nu e asa roz cum pare... 
     Si acum imi amintesc cu drag chipul tau, cu greu,  dar il am intr-un colt al mintii ....nici in poze parca nu mai esti ce-ai fost. Zi de zi treceam prin fata casei tale.... si mereu ma uitam prin curte dupa chipul tau. Au trecut ani si ani de atunci. Dar si acum daca trec pe strada ta, arunc o privire la cuibusorul tau  ...si zambesc, caci in orice parte a curtii m-as uita, tot imaginea ta imi apare in fata ochilor.
     Daca s-ar putea da timpul inapoi, l-as da fara sa clipesc, insa timpul merge doar inainte. Zece vieti de-as fi stat cu tine ...si tot mi-ar fi putine ! Uite asa, te-am pierdut, insa am ramas cu ceva de la tine... clipele petrecute impreuna. Si oricat de multe ar aparea in calea mea, n-am sa uit ... primul nostru sarut.
Imi e tare, tare dor de noi...

sâmbătă, 23 iulie 2011

Ultima noapte de elev, intaia noapte de student

    Originalitate zero, dar nu conteaza, titlul se potriveste perfect!

     Am invatat si am muncit mult tot anul ca sa ajung pana aici. Toate orele de pregatire, tot efortul depus, toti banii cheltuiti, toate noptile pierdute, pot spune ca au meritat. Am reusit sa intru la facultate, acolo unde am vrut si am fost mai fericit ca niciodata. Toate rudele mele au aflat imediat la cateva minute dupa ce ma vazusem eu admis pe lista. Am reusit sa-i fac pe toti mandri de mine, si acest lucru m-a bucurat enorm. Si cel mai important, am reusit sa ma fac pe mine, mandru de mine. A fost cel mai important examen al vietii, de pana acum! Si probabil va ramane asa pana la examenul de licenta. Sa detaliez putin povestea.

     Da, ultima noapte de elev a fost una tensionata dar si linistitoare in acelasi timp. Asteptam cu nerabdare rezultatele, eram increzator bineinteles, nu ma gandeam ca nu o sa intru cu media mea. Insa examenul de admitere conta 80%. Sa fiu sincer, cu 9,20 la bacalaureat ma vedeam ca si intrat la Politehnica. Si-mi tot ziceam ca daca nu intru, daca nu intru ,ce ma fac ?! Ei bine, ma duc la ASE!  Acolo intrasem bine merci la cibernetica, la buget! Deci planul B era asigurat ! Am invatat ca intotdeauna e bine sa ai un plan B in viata, nu se stie niciodata cand planul A poate da gres.
     Dimineata, m-am trezit cu greu, pentru ca adormisem devreme si avand oboseala acumulata, as fi dormit pana pe la pranz daca era dupa mine. Insa nu, m-am trezit, m-am spalat, am mancat, m-am imbracat si am plecat increzator catre facultate. In cele 30 de minute petrecute prin metrou ( cam atat faceam pana la statia Politehnica) ma tot uitam in gol zicandu-mi ca n-am cum sa nu intru, la ce sa ma mai grabesc sa vad rezultatele cand puteam sa raman bine merci in pat. Ajuns acolo, printre multi altii, m-am dus direct la lista,  fix la ultima pagina sa vad ultima medie de intrare. Cand am vazut-o, inima mi s-a oprit ... eram intrat! :) Rapid m-am gasit pe lista si in clipa urmatore cand m-am dus la ai mei le-am dat fericit celebra  mea replica: "V-am zis ca intru la buget!". Mama a inceput imediat sa lacrimeze de fericire :)) sunand tot familionul ,cu mic cu mare , toti apropiatii familiei, iar sora mea ma imbratisa spunandu-mi: "Bravo, Nutzica, bravo!" (porecla din copilarie, bunica imi zicea Linu' in loc de Alin, de acolo am ajuns sa-mi spun Nutza, si Nutzica a mai creat-o sora mea).
     Seara, ajuns cu trenul, pana si orasul ma privea cu alti ochi, atunci mi-am zis:"Am plecat elev, dar m-am intors student!"  Si desi am avut o intarziere de o ora ,  nu  imi mai pasa, deja simteam ca am tot timpul din lume. Chiar si lui tata i-am zis: "Ultima data cand m-ai vazut eram elev, acum sunt student :D". Casutza mea ma astepta si ea cu drag :) mandra ca acum avea 2 studenti in loc de unul(inainte era doar sora mea).  Dupa o masa scurta si o baie rapida,  am iesit in oras ca doream sa rup gura targului, sa sarabatoresc asa o reusita. :))  Si desi imi propusesem sa petrec toata noaptea, tot m-a luat somnul la un moment dat, asa ca nu am stat prea mult. Am iesit cu sora mea si cativa prieteni, m-am simtit nemaipomenit si nu am lasat pe nimeni si nimic sa-mi strice noaptea! Cu bune cu rele, a fost prima noapte a mea ca student.. si senzatia a fost incredibila !

     20 iulie 2011 ,o zi cu adevarat memorabila pentru mine. Pentru lume, ziua in care Neil Amstrong a aterizat pe luna spunand celebra replica: "Un pas mic pentru om, un  pas urias pentru omenire " . Pentru mine insa, ziua in care am intrat la facultate!!!! Adica,  un pas mic pentru omenire, dar un pas urias pentru un singur om :-).

miercuri, 6 iulie 2011

Am luat condeiul si am inceput sa scriu...

      Sa scrii ce gandesti, este ceva deosebit, ceva special.
      Sa nu gandesti ce scrii, o poti face si cu ochii inchisi.
      Sa gandesti ce scrii, este ceva mai delicat, dar limitat,
      Insa sa nu scrii ce gandesti este cel mai dureros.


      De ce refuzam sa scriem ceea ce gandim cu adevarat ?!  Raspunsul e la fel de simplu ca si intrebarea.
Artiştii folosesc minciunile pentru a spune adevărul.  Un mare poet spunea asa:" ca a fi poet, este un chin, pentru ca reusesti sa exprimi doar o mica parte din ceea ce simti cu adevarat."
      Inchei printr-un alt citat, afirmand ca "poezia nu este o descatusare a emotiei, ci o fuga de emotie. Nu este expresia personalitatii, ci fuga de personalitate. Dar , desigur, numai cei ce au personalitate si emotii stiu ce inseamna sa vrei sa scapi de ele. "(T.S.Eliot)