Culori

E intuneric, e liniste. Ma uit la ceas, si vad ora 12. E miez de noapte.
Pierdut in atatea ganduri cu noi doi, privesc fara a clipi prin fereastra,
Cu fruntea lipita de geam, raul cum curge incetisor,
Si printre atatea luminite, totul pare plin de mister in aceasta noapte.

Cu ochii larg deschisi, stau si visez, si iarasi murmur un "te iubesc",
In bataia vantului, sa-l ia de aici, sa-l duca departe, departe de mine;
Sa-l aduca in vis la tine, sa-ti sopteasca in timp ce dormi,
Mangaindu-ti fin ale tale urechiuse, cuvinte dulci de vara...

As vrea sa fiu acolo, macar sa mi te imaginez daca nu pot sa te privesc,
Sa te admir in timp ce dormi, si mintea sa-mi vibreze, cantand vocea ta in ea.
Te vad la pian, purtand a ta esarfa rosie la gat, o esarfa rosie ca sangele.
Inchid ochii, si ma las purtat de sunetul melodios al degetelelor tale,
Ce aluneca lin pe clape, dansand intr-o mangaiere placuta pe pian,
De parca acesta insusi  ar fi fost proiectat doar pentru degetelele tale. 

Totul pare perfect, cand insa clipesc, fara sa vreau,
Si facand ochii mari, ma trezesc din vis.
Privesc in jurul meu si incep sa zambesc,
Oftez scurt, realizand ca singurul lucru pe care-l vedeam in geam,
Era reflexia mea, si intunericul de afara. Ce-a fost acest vis ?!
O revelatie: ca-n viata mea, chiar si alb-negrul e plin de culori.